Poliţiştii  lăsat 12 şoferi fără permis de conducere pentru că au circulat cu viteză excesivă, chiar şi cu 90 de kilometri peste cea legală. Alţi opt şoferi au primit amenzi, potrivit Digi24.

Iată imagini surprinse de poliţişti:

Poliţia a publicat, sâmbătă, pe contul de Facebook, imagini filmate dintr-o maşină a Poliţiei rutiere care surprinde diverse nereguli în trafic pe A2.

În acest context, poliţia informează că un şofer care rula cu 225 de km/h a fost prins, sâmbătă dimineaţă, în zona kilometrului 42 al autostrăzii A3 Turda – Borş. Bărbatul în vârstă de 28 de ani, din judeţul Hunedoara, a fost oprit de către agenţi şi sancţionat contravenţional cu 1.125 de lei, agenţii reţinându-i permisul în vederea suspendării pentru 90 de zile.

Viteza excesivă, nerespectarea distanţei legale faţă de autovehiculul din faţă şi depăşirea neregulamentară (prin dreapta, fără a se asigura şi fără a semnaliza) reprezintă principalele cauze ale evenimentelor rutiere de pe autostradă, au conchis poliţiştii în urma cursei efectuate pe Autostrada Soarelui.

20 de conducători auto care nu au respectat limita legală de viteză au fost depistaţi de poliţişti, cu o autospecială neinscripţionată, dotată cu aparat radar, în urma acestei acţiuni pe Autostrada Bucureşti-Constanţa. 12 dintre aceştia au rămas fără permis pentru 90 de zile, întrucât au depăşit viteza legală cu mai mult de 50 de km/h.

[mashvideo]