Dezbatere: De ce drapelul Romaniei nu mai are stema pe el? Cine a hotarat scoaterea ei?

Iata ce putem citi in articolul fratelui Apologeticum: La multi ani, români, oriunde v-ați afla! Mai există România? Cine a interzis stema de pe drapel?

Dacă pe timpul vechiului regim comunist, tricolorul nostru se identifica intre cele ale altor state și printr-o stema, acum, în noul regim (euro-)comunist, stema de pe drapel este practic interzisă – fiind identic cu cel al statului Ciad, semn că s-a lucrat la pierderea identității noastre sub orice aspect. Se pare că simbolul cel mai de preț al neamului românesc, Crucea lui Hristos, îi cam deranjează pe “românii” din fruntea țării, marionete a celor ce instaurează deja noul stat mondial. În plus, de la nefericita zi a integrării în Uniunea Evreopeană, steagul României este înăbușit de cel cu multe stele sioniste, semn al ocupației străine în care ne aflăm. S-a inițiat și o campanie de arborare a drapelului de Ziua Națională, dar nicidecum al celui adevărat, cu stema pe el, care ar simboliza independența, integritatea și suveranitatea țării, așa cum prezice și Constituția.

Vedem cu totii ca drapelele din Romania sunt peste tot fara stema. Asadar, cine a hotarat eliminarea acestui simbol de pe drapel? Care sunt motivele? Ce-ar trebui sa facem? In finalul aceluiasi articol se propune o campanie de promovare a drapelului cu stema:

Propunem o altă campanie, la care să vă dați concursul toți cei ce simțiți românește și ortodox, de a tipări și imprima pe steaguri stema României. Rugăm să veniți cu soluții despre cum am putea face acest lucru la nivel național, prin ce firme, prin ce metode etc.


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *