VESTE URIAŞĂ pentru România în această dimineaţă. Anunţul pe care îl aşteptăm de 20 de ani tocmai a fost făcut

Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit, la New York, cu omologul său canadian, Justin Trudeau, cei doi apreciind că există perspective bune pentru ridicarea vizelor pentru românii care merg în Canada într-un viitor apropiat.

 

”Cei doi premieri au discutat despre liberalizarea vizelor pentru cetăţenii români, constatând că există perspective bune pentru ridicarea vizelor într-un viitor apropiat. De asemenea, au discutat şi despre contribuţia Canadeiu la operaţionalizarea deciziilor luate la summitul de la Varşovia cu privire la flancul estic al NATO de la Marea Neagră”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

Miercuri dimineaţă, premierul Dacian Cioloş a scris, pe Facebook, că prima zi la Organizaţia Naţiunilor Unite a fost încheiată cu convingerea că România are ”vocaţia unui actor important în relaţiile internaţionale multilaterale”.

 

”Am participat la deschiderea Adunării Generale, la întâlnirea liderilor organizată de preşedintele SUA, Barack Obama pe tema crizei globale a refugiaţilor şi la conferinţa despre Guvernare Deschisă găzduită de Franţa şi Africa de Sud. În marja reuniunii ONU, am avut întâlniri cu premierul canadian Justin Trudeau, cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah El Sossi, cu secretarul general ONU, Ban Ki-moon şi cu Directorul Executiv UNEP, Erik Solheim”, a adăugat Cioloş.

Prim-ministrul Dacian Cioloş participă în perioada 20-23 septembrie la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

Miercuri el va susţine alocuţiunea naţională în cadrul dezbaterii generale la nivel înalt a celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Şeful Executivului are programate întâlniri cu reprezentanţii principalelor organizaţii evreieşti din SUA, cu comunitatea românească, cu preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, şi cu preşedintele Adunării Generale a ONU, Peter Thompson.