Gata! De mâine se dau amenzi celor care fac mizerie în oraş şi nu strâng excrementele câinilor

În cele din urmă, orașul Constanța a evoluat, cel puțin scriptic spre civilizație.

Reprezentanții Poliției Locale Constanța anunță că de mâine, 15 septembrie vor trece la fapte mari.

Mai exact, vor fi aplicate amenzi celor care preferă să își arunce gunoaiele pe domeniul public. În perioada 1 septembrie a.c. şi 30 septembrie a.c., Primăria Municipiului Constanța prin Poliția Locală derulează o campanie privind menținerea curățeniei și protejarea mediului înconjurător urmată de acţiuni în teren.

Astăzi, 14 septembrie a.c., a fost ultima zi a campaniei de informare a constănțenilor privind acțiunea ce urmează a fi desfășurată.

De mâine, 15 septembrie, echipe mixte formate din polițiști locali și jandarmi vor efectua controale tematice privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare. Pentru contravenienți vor fi aplicate amenzi cu sume cuprinse între 400 și 800 de lei (persoanele fizice) și între 500 și 1.000 de lei (persoanele juridice).

Oamenii legii precizează că nu vor scăpa de sancțiuni nici persoanele care aruncă hârtii, de ambalaje, resturi de țigări, coji de semințe în parcuri, alei sau orice spațiu public. De asemenea sunt vizate și persoanele care au câini și nu strâng după aceștia materiile fecale.