În Gara din Iaşi este aproape imposibil să nu te izbeşti de o mână întinsă care să nu ceară măcar un leu de un covrig cald. Pentru aceste mâini disperate, întinse de multe ori în zadar, trei tineri ieşeni, doi studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ şi un absolvent al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, gătesc bucate calde pe care oamenii străzii le aşteaptă cu sufletul la gură.

Ei, cerşetorii din gară, din cartierul Păcurari sau din alte zone ale oraşului, se întâlnesc de aproape un an cu Diana Chiriţă, Alexandru Horaicu şi Bogdan Puiu să mănânce măcar de două ori pe lună sănătos, preparatele gătite de cei trei. Proiectul „Troc“, aşa cum l-au numit tinerii voluntari, a apărut din dorinţa de a fi aproape de oamenii nevoiaşi din oraş, care nu au un acoperiş deasupra capului şi care abia apucă să prindă un bol de ciorbă la cantina socială a oraşului.

„Noi aveam ideea conturată de mai mult timp, pentru că aşa cum se poate observa, pe străzi sunt foarte mulţi oameni ai nimănui care trăiesc doar din cerşit. La un moment dat, când ne aflam într-o vacanţă, am început să credem că putem face propriu-zis ceva şi atunci a apărut «Troc». L-am denumit aşa pentru că noi facem un schimb: primim zâmbete în schimbul hranei pe care o gătim“, a explicat Bogdan, bucătarul ieşenilor fără adăpost.

Proaspăt manager al unui restaurant din oraş, Bogdan şi-a propus să le ofere semenilor cât mai multe preparate sănătoase. „Pasiunea mea este gătitul şi mă bucur că am ajuns să transform acest hobby într-un job, dar şi într-o acţiune caritabilă care aduce zâmbetul pe buzele oamenilor nevoiaşi“, spune ieşeanul.

Mâncare caldă în miez de iarnă

627x04

Diana, Bogdan şi Alexandru, toţi tineri de 25 de ani, se adresează prin iniţiativa lor mai ales copiilor şi bătrânilor care străbat străzile în speranţa că până la finalul zilei vor putea căpăta un colţ de pâine. Cei trei cred că unii oameni care cerşesc ar putea lucra pentru a-şi putea asigura cât de cât traiul de pe o zi pe alta, însă copiii şi bătrânii nu au această posibilitate.

Primul „Troc“ pe care l-au făcut a însemnat împărţirea a 20 de porţii de mâncare caldă, în miezul iernii trecute. Atunci, tinerii ieşeni au încărcat mâncarea într-o maşină şi au pornit spre zonele în care ştiau că sunt mai mulţi cerşetori. Atât de binevenite au fost pachetele cu mâncare caldă, încât le-a mers vestea printre nevoiaşi.

Citeste in continuare AICI