Bloggerul plătit din bani publici să monitorizeze site-uri porno ale amicilor. Până acum, a strâns o mică avere

Un blogger din Bacău, pe nume Florin Gheorghe Popescu, a negat datele prezentate de ziarul „Adevărul“ referitoare la sumele uriaşe decontate de instituţiile publice din Bacău pentru „monitorizarea presei“. Prezentăm documentele oficiale furnizate de Primăria Bacău şi de Consiliul Judeţean Bacău, precum şi lista site-urilor suspecte pe care este plătit din bani publici să le supravegheze.

Bloggerul băcăuan Florin Popescu, zis Aghiuţă, după numele blogului personal – aghiuta.com, a negat într-o intervenţie în direct la emisiunea lui Adrian Ursu de la Antena 3, din data de 7 octombrie, că Primăria şi Consiliul Judeţean Bacău i-ar fi decontat o sumă apropiată de 500.000 de lei, conform datelor prezentate în articolul publicat de adevarul.ro.

Pentru a întări informaţiile prezentate în articolul precedent, prezentăm documentele oficiale, aşa cum au fost transmise de instituţii cotidianului „Adevărul“, în urma solicitărilor oficiale.

Viceprimarul băcăuan Constantin Scripăţ, care a intervenit telefonic, de asemenea, în emisiunea de la Antena 3, a afirmat, în plus, că sumele foarte mari decontate către firma lui Florin Popescu au fost, de fapt, plata mascată prin contract, fără vreo utilitate, pentru defăimarea repetată a opoziţiei politice a fostei administraţii conduse de primarul Romeo Stavarache şi a jurnaliştilor incomozi acesteia. 

„Acest serviciu de aşa-zisă monitorizare era o găselniţă a fostei administraţii pentru a folosi nişte persoane, plătite pe bani publici. Printre ei a fost şi domnul Popescu. Ţintele au fost orice adversari politici, avem probe, printre care şi eu. Plata era nejustificată în condiţiile în care cabinetul primarului avea angajate persoane care trebuiau să facă asta (monitorizarea presei)“, a afirmat viceprimarul de Bacău, Constantin Scripăţ, care admite şi faptul că n-a sesizat organele penale în acest caz.

Bloggerul Florin Popescu a făcut următoarele declaraţii, care sunt însă contrazise, pas cu pas, de răspunsurile primite de la instituţiile unde monitorizează presa. „Eu monitorizez numai televiziunile din Bacău. Am luat 1.000 de euro lunar, timp de cinci ani. La Consiliul Judeţean am luat circa 500 de euro, dar nu cinci ani. Din 2012, cred. Cu Primăria Bacău nu mai am contract de aproape doi ani“, a spus Florin Popescu, în direct, la emisiunea lui Adrian Ursu.

Potrivit documentelor oficiale, Florin Popescu, care este şi patronul cotidianului „Ziarul de Bacău”, a avut contract cu Primaria Bacău pentru monitorizarea presei în anii 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 şi 2015, adică timp de şase ani, în total.

Sumele decontate de Primăria Bacău bloggerului Florin Popescu by Mircea Merticariu on Scribd

Cu instituţia Consiliului Judeţean Bacău are un contract semnat în 2011, care se desfăşoară şi în prezent, adică tot 6 ani. Iar sumele sunt prezentate în documente. Primăria Bacău a decontat către firma lui Florin Popescu 327.671 de lei, iar Consiliul Judeţean Bacău, unde are contract şi facturile curg în continuare, 167.175 de lei.

Monitorizare mass-media la Consiliul Judetean Bacău by Mircea Merticariu on Scribd

 

 

La Consiliul Judeţean Bacău monitorizează televiziuni naţionale şi bloguri pornografice
Consiliul Judeţean Bacău a transmis astăzi răspunsul la cererea ziarului „Adevărul“, care vizează monitorizarea presei, făcută de bloggerul Aghiuţă. Instituţia prezintă sumele decontate până în prezent, dar şi ce anume monitorizează bloggerul, pentru care i se decontează aproximativ 3.000 de lei lunar.

Bloggerul Aghiuţă spune că monitorizează doar televiziunile din Bacău, dar în adresa Consiliului Judeţean este menţionată şi Digi TV, televiziune naţională. Florin Popescu are de urmărit singurul ziar încă tipărit la Bacău, „Deşteptarea“, o singură televiziune locală – Realitatea Bacău, care emite jumătate de oră pe zi, Digi TV (unde foarte rar sunt ştiri despre Bacău şi activitatea CJ Bacău).

G&P News &Advertising are contract prin care îşi monitorizează propriul cotidian, „Ziarul de Bacău“, dar şi blogul propriu, aghiuta.com, precum şi steagulrosu.ro (site care aparţine lui Gabi Mihai, un amic al lui Florin Popescu, şi are conţinut monden şi pornografic, care promovează mai multe linii de telefoane erotice).

 

Print-screen al paginii principale a publicaţiei online „Steagul Roşu”, pe care bloggerul Florin Popescu este plătit din bani publici să o monitorizeze
 

Pe bani publici, Florin Popescu trebuie să monitorizeze şi blogurile unor colegi din presa băcăuană: contrasens, bacau.net, bacau.info.ro, kaysha.net, inimabacaului.ro şi jdb.ro.